miercuri, 12 decembrie 2018

CERCULUI PEDAGOGIC AL DIRECTORILOR

Luni, 10.12.2018, la Școala Gimnazială Glodeanu Sărat, în cadrul cercului pedagogic al directorilor, s-a desfășurat activitatea metodică având ca temă „Școala și indicatorii de sitem”.
Au participat reprezentanți ai ISJ Buzău, inspector școlar general adj. Daniela Palcău, inspector școlar –management intituțional, prof. Otilia Trifan, inspector școlar –management intituțional, prof. Cristiana Stoica și directorii unităților de învățământ din centrul metodic nr.7. 
În cadrul activității, directorul Școlii Gimnaziale Glodeanu Sărat –prof. Nicolae Trișcaș a prezentat invitaților radiografie a activității manageriale privind corelația între strategia instituțională și indicatorii locali de rezultat precum și rata de trecere la nivelurile superioare de educație a elevilor unității de învățământ.
Directorul adj., prof. Ancuța Anton a prezentat  proiectul educațional „#o9școală” , un exemplu de bună practică, desfășurat în unitatea de învățământ, ce vizează orientarea  școlară și profesională a elevilor.
Elevi și preșcolari din unitatea de învățământ, coordonați de prof. Monica Frățilă și prof. Nicoleta Baboi au încântat audiența cu un frumos program artistic. 






vineri, 30 noiembrie 2018

PROIECTUL EDUCATIONAL „ÎNCONJURUL LUMII ÎN OPINCI”

„Înconjurul lumii în opinci” este proiectul educațional derulat de Școala Gimnazială Glodeanu Sărat în perioada octombrie-noiembrie 2018, în parteneriat cu Muzeul Județean Buzău. 
Proiectul promovează povestea celor patru globe-trotteri români, dintre care se remarcă Dumitru Dan,  prin descoperirea de către elevi a colecției existente în spațiul expozițional al muzeului. De asemenea, elevii au reconstituit două din cele cinci dansuri ale celor patru globe-trotteri, pe care le-au prezentat în cadrul atelierului „Semne cusute", de pe 11 decembrie 2018,  în fața unor elevi din Portugalia, Slovenia, Lituania și Croația. Cu această ocazie a fost organizată expoziția „O viață de om cu ia în suflet”, care cuprinde eșantioane de semne tradiționale cusute pe componentele costumului popular.
Au fost implicați elevi de la clasele V-VIII, dar și două eleve de la clasa pregătitoare coordonați de către doamnele profesoare Monica Frățilă și Florența Ispas. „Înconjurul lumii în opinci” este prima activitate desfășurată în cadrul Proiectului educațional cu același titlu, care a debutat cu un spectacol de cântec și dans popular oferit de elevii școlii noastre, membrii ai  Ansamblul Vatra Glodenenilor. 
Povestea fantastică a celor patru globe-trotteri a fost prezentată de către două doamne muzeograf, Răican Marinela și Trandafir Marinela, care au răspuns apoi la întrebările elevilor.

joi, 17 mai 2018

GLODEANU SĂRAT A COMEMORAT EROII NEAMULUI

„EROI AU FOST, EROI SUNT ÎNCĂ”
Joi, 17 mai 2018, Ziua Eroilor a fost comemorată de elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Glodeanu Sărat, care au depus coroane de flori la monumentul eroilor din localitate. La eveniment au participat alături de oficialitățile locale –primar, viceprimar, consilieri locali, văduvele veteranilor de război şi urmaşii acestora. Preoții au oficiat o slujba de pomenire pentru cei căzuți pe câmpul de luptă.
A fost o zi plină de emoție, o zi importantă pentru menținerea vie în conștiința publică, a amintirii și cinstirii celor care prin jertfa lor au făcut posibil viitorul de astăzi. 







miercuri, 25 aprilie 2018

GIMNAZIADA -OLIMPIADA GIMNAZIILOR SRUGBY - FAZA REGIONALĂ - GALAȚI 20-21.04.2018

ȘCOALA GIMNAZIALĂ GLODEANU SĂRAT - LOCUL 4 și TROFEUL FAIR PLAY

În perioada 20-21 aprilie 2018, pe Stadionul Municipal de Rugby din Galati, s-a desfășurat faza regională a Gimnaziadei - Olimpiada Gimnaziilor la SRugby mixt.
Au participat echipele reprezentative ale următoarelor unități de învățământ:
Scoala Gimnaziala Stancuta ( jud. Braila);
Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța ( jud. Constanta);
Scoala Gimnaziala Glodeanu Sarat ( jud. Buzău );
Scoala Gimnaziala „Invățător Gheorghe Asanache” Bordesti ( jud. Vrancea);
Scoala Gimnaziala Nr. 1 Munteni ( jud. Galati );
Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea    ( jud. Tulcea );

Campioana județului Buzău - echipa de Srugby mixt a Școlii Gimnaziale Glodeanu Sărat - Trandafir Andreea (clasa VII-a), Stan Răzvan(clasa VIII-a), Gârea Costin(clasa VIII-a), Dumitru Cristinel(clasa VIII-a), Preda Marius(clasa VII-a), Ciupercă Andrei(clasa VII-a), Lungu Alin(clasa VIII-a), Globașu Georgian(clasa VI-a), Buneață Adelin(clasa V-a), Dumitru Angela (clasa VIII-a), Globasu Hulia Ana Maria(clasa VII-a), - antrenată de către prof. Nicolae Trișcaș a obținut la sfârșitul competiției un onorant loc 4 și Trofeul Fair Play.




















vineri, 13 aprilie 2018

GIMNAZIADA –OLIMPIADA GIMNAZIILOR 2018


ȘCOALA GIMNAZIALĂ GLODEANU SĂRAT -
CAMPIOANA JUDEȚULUI BUZĂU LA SRUGBY

Vineri, 13.04.2018, pe Stadionul Stadionul Prinţul Ghica - Buzău, s-a desfășurat faza județeană a Gimnaziadei - Olimpiada Gimnaziilor la SRugby mixt. Echipa de Srugby mixt a Școlii Gimnaziale Glodeanu Sărat - Trandafir Andreea (clasa VII-a), Stan Răzvan(clasa VIII-a), Gârea Costin(clasa VIII-a), Dumitru Cristinel(clasa VIII-a), Preda Marius(clasa VII-a), Ciupercă Andrei(clasa VII-a), Lungu Alin(clasa VIII-a), Globașu Georgian(clasa VI-a), Buneață Adelin(clasa V-a), Croitoru Stefania(clasa VII-a), Globasu Hulia Ana Maria(clasa VII-a), Pălădoiu Andrei(clasa VI-a) - antrenată de către prof. Nicolae Trișcaș a învins totate echipele participante (Școala Gimnazială Scurtești 13-5, Liceul Tehnologic Lopătari 9-1, Școala Gimnazială Glodeanu Siliștea 3-2 și Școala Gimnazială Săgeata 4-2), obținând titlul de campioană județeană, și va reprezenta Buzăul la faza regională de la Galați ce se va desfășura în perioada 21-22 aprilie 2018, unde va intâlni campioanele județelor Brăila, Galați, Vrancea, Tulcea și Constanța.




vineri, 30 martie 2018

ȘCOALA ALTFEL 2018 - PARCURSURILE SPORTIVE - O 9 PROVOCARE!

Vineri, 30.03.2018, elevii ciclului gimnazial de la Școala Gimnazială Glodeanu Sărat, coordonați de către profesorii de educație fizică au participat în sala de sport comunală la derularea activităților sportive din cadrul proiectului Parcursurile sportive - o 9 provocare!.
Obiectivele proiectului:
- Promovarea și menținerea sănătății, a stării de bine a elevilor prin mișcare;
- Promovarea modalităților de petrecere a timpului liber în mod plăcut și util;
- Cultivarea și valorificarea potențialului creator al elevilor;
- Dezvoltarea componentelor educaționale, a unei atitudini responsabile față de viitorul lor în sport, precum și rolul mișcării în activitatea de zi cu zi;
- Dezvoltarea altor stiluri de învățare;
- Creșterea capacității de motivare în realizarea mișcărilor specifice parcursurilor sportive;
- Cunoașterea importanței legăturii sănătății fizice și sănătății mentale;
- Cunoașterea și socializarea între elevi, asigurând implementarea mult mai puternică a spiritului de fair-play în manifestările sportive în care urmează să se întalnească.