vineri, 29 mai 2009

Dansul între pasiune şi performanţă

Mişcarea este o componentă esenţială a vieţii, iar practicarea ei se dovedeşte a fi necesară din copilărie până la bătrâneţe. Intoducând ritmul şi muzica în mişcări simţi bucuria în sufletul tău, iar armonia, supleţea, frumuseţea şi eleganţa devin însuşiri ale trupului .
Dansul mă face sa fiu naturală si inventivă, muncitoare , o persoană care doreşte sa progreseze tot timpul , pasionată de ceea ce fac şi doresc să obţin de la viaţă. Dansul îmbină fineţea, precizia şi fantezia mişcărilor, mă ajută să cresc armonios şi să mă integrez mult mai uşor în societate .
Mi-am descoperit pasiunea pentru dans în şcoală, la orele de educaţie fizică desfăşurate în sala de sport . Aici am descoperit un climat educaţional deosebit , unde mişcarile fizice sunt însoţite de muzică.
Am fost selecţionată în formaţia de dans modern „Fantasy” în cadrul căreia mi-am desfăşurat activitatea cu pasiune şi perseverenţă. Alături de colegele mele - Cristina, Roxana, Anca, Vali - am obţinut rezultate remarcabile la concursurile judeţene şi interjudeţene la care am participat:
-Festivalul artistic al elevilor buzoieni - Buzău 2009 : Locul I -Formaţia de dans „Fantasy”, Locul II -Formaţia de majorete „Red & White”, Menţiune –Formaţia de dans ţigănesc „Şatra”
-Festivalul interjudeţean de muzică şi dans „Ritm, dans , fantezie” -Amara 2009: Locul I -Formaţia de dans „Fantasy”

Stan Daniela
Clasa a VIII –a A