luni, 12 septembrie 2011

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A ANULULUI SCOLAR 2011-2012

O ALTA TOAMNA, UN NOU INCEPUT DE SCOALA

    Incepand de luni, 12 septembrie 2011, unitatile de invatamant din comuna Glodeanu Sarat si-au deschis din nou porţile pentru a-i primi pe elevii si prescolarii care vor începe noul an şcolar.
    În acest context, la Scoala cu clasele I-VIII Glodeanu Sarat, în prezenţa cadrelor didactice, a părinţilor, a copiilor, dar şi a distinsilor invitati din partea autoritatilor locale, a avut loc festivitatea oficială de începere a noului an şcolar 2011-2012.
    În deschiderea acestei manifestări deosebite şi foarte importante pentru cei mai tineri membri ai comunităţii din Glodeanu Sarat, preotul Fratila Bogdan a săvârşit o slujbă religioasa la deschiderea noului an şcolar şi a rostit un cuvânt de întâmpinare şi binecuvântare pentru elevi şi cadrele didactice.
    Tot în acest context festiv, domnul director, prof. Nicolae Triscas a transmis un mesaj emotionant celor prezenti si a poftit pe scenă colectivul de cadre didactice ce va calauzi pe drumul cunoasterii pe elevii Scolii Glodeanu Sarat.
    Tot cu acest prilej s-a prezentat elevilor si parintilor noile uniforme scolare.