Nu
a trecut prea multă vreme de când am făcut primii pași ȋn curtea școlii și ȋn
sala de clasă. Nu aveam decât șase ani. Ţin foarte bine minte momentul ȋn care
domnul director ne-a prezentat-o pe doamna ȋnvățătoare TOMA LILIANA.
În
fața mea am vazut o doamnă ȋnaltă, frumoasă, tânără și elegantă, care ne-a
primit cu brațele deschise pe toți, ne-a invitat ȋn clasă, am făcut cunoștință si am schimbat câteva impresii.
Doamna
este o persoană sensibilă, la fel ca și mine. Se supară atunci când colegii mei nu-și fac temele sau când nu sunt cuminți.
Eu, la fel ca și dumneaei, mă necăjesc, pentru că văd cât de tare o dezamăgim.
Doamna
vorbește frumos cu noi, calm si liniștit. Ne explică fiecare lecție ȋncât să le
invățăm din clasă. Întotdeauna este bine pregătită la lecții și are aceleași
pretenții de la noi. Nu ne-a pedepsit
niciodată deși apar conflicte, a găsit cale de mijloc pentru a le evita.
Sunt
conștient că peste puțin timp va trebui să-mi iau la revedere de la dânsa. Cred
că va fi un moment destul de greu, dar doamna ne-a pregătit ȋn acești ani ȋncât
să facem față cerințelor viitorului și să demonstrăm că nu mai suntem așa de mici copii. Cred că ȋn continuare nu o
să o dezamăgesc și o voi face sa fie mândră de mine, așa cum sunt eu mândru că
am fost și sunt elevul dumneaei.
Pentru mine, doamna este
învățătoarea ideală și din acest motiv pot să-i spun cât de mult o iubesc și-i mulțumesc!
ISPAS Răzvan Gabriel - Clasa a IV-a - Școala Gimnazială Pitulicea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.